Diverse

 Singurul lucru obiectiv este evident subiectivul. Subiectivul este superiorul.

„Calea” este o reprezentare simbolica a unei miscari considerate cunoscute,  obiectivata in perceptie  ca drum / sosea pe care sa o parcurgi in timp pentru a ajunge undeva, in alt loc deasemenea cunoscut si obiectivat. „Nimic” virtual sau imaginar in asta , totul este clar si concret, „fizic”. Si totusi este folosita reprezentarea asta si in domeniile virtuale, imaginare, abstracte, de ex. „calea fericirii”, „calea pacii”, etc,  domeniu in care „nimic” nu mai este clar, sigur si totul devine relativ, incert.

Oricum nici obiectivitatea aparenta a fizicului nu ne mai confera certitudinea parcurgerii vreunei cai in siguranta, a devenit la fel de incerta sosirea la vreo destinatie.

 Ceea ce vreau sa spun este ca singurul  lucru obiectiv evident este subiectivul. Orice incercare de a ordona/organiza o multime de subiectivi, esueaza lamentabil, nu se poate obiectiva nicicum acea ordine organizata si se starneste doar conflicte interne cand este cu forta represiva impusa. Conflictul intern este dezbinarea si disolutia acelei organizari impuse. Asta este evident societatea oficializata prin impunere si forta punitiva. O astfel de societate este eminamente conflictuala, corupta intern de dezbinare care o face usor de controlat si manipulat, stapanit. Dar… nu pentru foarte lung timp.

Dezbinarea launtrica transforma timpul intr-un teritoriu al mortii oricarei organizari impuse ordinii naturale. Aceasta evidenta determina constientele umane sa caute „o CALE” , cu disperare chiar cauta, o cale care sa le scoata din acest teritoriu teribil de letal denumit timp. Este un paradox care contine in el conflictul, o cale este temporala si orice cale cautam este timp-un cerc vicios. Atemporalitatea lui acum se pare a fi revelatia intelegerii drept calea concentrarii intregii atentii in fapte.

Cum starea de fapt este extrem de dureroasa denumita suferinta , subiectivul oprimat se amageste cu libertatea teoretica si democratia politica. Daca traducem simbolul democratie ,demo=popor ,cratie=putere ,este evident semnificatia de por al puterii si nu de puterea poporului, semnificatie confirmata de evidentele manifestari , obiectivarile miscarilor sociale ale cuvantului respectiv reflectate cu cruzime de „realitatea ” corporalizata de acestea ca societate democratica; realitatea faptelor -opusa teoriilor.

Sa ne oprim putin asupra unui aspect greu de sezizat in valtoarea conflictelor dezbinarii launtrice individuale si colective.

Ceea ce conteaza sunt sunetele nu simbolurile lor. Auzite in minte sunetul  mental se propaga in tot corpul. Reactiile corporale la aceste sunete incorporeaza resentimentele; e imposibil sa nu simtiti reactia emotionala corporala la ceea ce ganditi. Doar atentia poate lipsi si se manifesta ca o orbire in domeniul respectiv . Astfel suntem inconstienti de evidenta faptului ca realele noastre actiuni/reactii sunt resentimente in actiune.

Limba este rezultatul asocierii sunetelor cu simboluri, litere. Limba „dicteaza” insiruirrea sunetelor, ritmul mintal.

Cu alte cuvinte , paternele neuronale ori programele neuro-lingvistice implementate prin limbaj nu sunt cele naturale sau originale si se suprapun peste ele. Metaforic dar cu claritate putem spune ca Aceast program neurolingvistic apartine lumii facute/concepute de „maini omenesti’ si se suprapun peste lumea nefacuta  de maini omenesti sau creata, naturale, reale. In toate limbile, fluxul de sunete exista in dimensiuni vibratorii ce sunt deasupra sau dedesuptul celor auzite (aprox 4-16 mii de hertzi) A ignora influenta  prezentei acestui flux vibratoriu  nu ne face cinste. Nivelul individual de frecventa/energie este scazut pentru ca noi dam atentie/ hranim energetic doar sunetelor cuvintelor si ecourilor acestora ascultandu-le.

Urmarind televizorul, radioul, internetul, etc, si mai ales ascultand reverberatia sunetelor acestora, asa numitul „dialog interior”, vedem si auzim ceea ce nu este sincron cu momentul prezent asa cum este el, natural sau viu. Ne defazam inconstienti de la informatia viului producand scindare in energie, conflict launtric. Toate sunetele viului corporal le „auzim”  simtindu-le.

Toate fluxurile vibrationale nenaturale nu pot trece insa de „taria respiratiei ca sunet”. Asculta/Simtindu-ti respiratia! Vei cunoaste direct efectul. Respiratia vine dinlauntrul fiintei tale , este viata neconditionata de circumstante.

Revenind la tema explorarii , cautarea caii de parasire a conflictelor durerii si mortii se releva acum sub un aspect mai profund. Evidentele arata ca orice efort de imbunatatire a societatii prin revolutii, reforme, razboaie sau politici , prin suprastructuri ale acestor structuri, este sortit esecului in mod firesc pentru ca sunt impotriva unei ordini naturale , suprapuse ei si mentinute punitiv si represiv prin forta. Instituiile si institutionalizarea vietii, existentei sunt instrumentele mortii Moartea nu e ceva obligatoriu cum este prezentata si nici nu este decat un efect al acestei organizari impotriva ordinii naturale a existentelor  peste care se suprapun represiv. Armatele nu apara popoarele sau fiintele ci structurile organizate impotriva lor. Exista un singur dusman pentru orice structura impusa prin forta, individul sau poporul. Aceste din urma simboluri se refera la Integritatea omului care-l face Individ/unic si la integritatea naturala a unei colectivitati denumite popor, suveranitate in parte si intreg. Acest dusman „suveranul”este atacat si  dezbinat launtric de „propaganda cardasiilor la jaf” ,un jaf oficializat prin legi asa zis „de drept”. Ma intreb al cui drept ?! Orice folosire a jafului in afara sistemului oficial legalizat este considerat infractiune, dar daca urmarim atenti vedem ca in fapt sunt aceleasi comportamente si legale si ilegale, acestea din urma concurand cu cele „legale” E acelasi conflict , unii au voie , altii nu.

E comic daca nu ar genera atatea tragedii inutile,  aceste comedii tragice  spectaculoase, sunt prezentate ca  agenda  zilelor noastre cand suntem captivii propriei ignorante  si lenevii.

Orice limba folosesti te proiecteaza automat spatial si temporal. (ex. vorbesti romaneste, esti localizat auzit spatiului statal respectiv si impovarat cu toate prejudecatile (timpul istoric) legate de acesta) Orice cale citesti este deja creatia timpului, pe oricine urmezi iti incalci propria libertate.

 (va reamintesc „mottoul” bogului. Am fost apostrofat ca scriu banalitati, evidente arhicunoscute, etc, ca dezamagesc si intristez prin ce scriu pentru ca nu dau solutii sau alternative care sa.mi aduca mil de urmaritori, etc. Am preferat sa va respect libertatea de a hotara atunci cand lucrurile devin mai clare de  cruzimea  adevarului a ceea ce este asa cum este; bineinteles nexhaustiv. Am  stranit explorarea proprie a proriilor dureri si suferinte pentru a le vedea cauzele in noi- nu in afara noastra, -pentru a declasifica minciuna si reclasifica adevarul) 

 Minciuna ne spune fugi de durere, refuza suferuinta, reprima; rezultatul este nebunia exaltarilor , drogurilor pt amortirea lor. Drogurile exceselor placerii, fiicele placerilor exacerbate, consum alimentar toxic ,etc, razboaie verbale, doctrinare si nu numai, sa ne defulam violenta,  mereu vinovati cautand vinovatii.

Asta e comportamentul fugii din teritoriul mortii asa cum am conceput si intrumentat timpul prin modalitatea lui oficiala, axioma” timpul este bani” Acest ‘asa cum” este cunoasterea noastra .Fuga de viata in excitanta si palcuta moarte. Ceea ce nu mai este deloc comic ci realmente tragic este ignoranta; ce ignoram in fapt ? Tot ce invocam ca drepturi pe care nimeni nu ni le poate da. 

Calea fara timp este una singura; recunoasterea si recastigarea propriei integritati launtrice, Acum.

Inima este propria integritate, natura ei este asentimentul cu dragostea de tot ce este. Inima cetateanului este reprimata, inchisa in noianul de reguli si dogme ale inutilitatilor de tot felul, concepute si impuse cu forta. „Moartea” este o rutina a placerii exacerbate care conserva durerea, acumulare de durere de care nici macar moartea fizica nu ne elibereaza. Rutina impusa unei mintii ca idee despre sine, ideea inevitabilitatii mortii= credinta/certitudine generalizata, otrava profetiilor dezastrelor, sursa lor. Cat de ipocrita ne apare asa zisa credinta in viata si dumnezeu (un pleonasm) atunci cand,  faptele clipelor noastre sunt nascute din unica certitudine de necontestat , certitudinea mortii. Ea justifica abandonul si tradarea de sine, destrabalarea fara limite, tradarea propriei inimi. Chiar daca aparentele si faptele ne arata fara inima in noi, inima exista sufocasta de incapatanarea noastra in teama si justificarea neputintei si inutilitatii. ” Iubirea sau dragostea nu tine de foame si nu plateste facturile”, Nu da de mancare copiilor, trebuie sa ne aservim sclaviei impuse legislativ de leaderii mortii, profetii si expertii.

Si totusi singura hrana reala a inimilor este dragostea ca iubirea neconditionata in exprimare acum. Nu exista nici o cale pentru asta , nici o metoda sau rutina ci doar hotararea de a o face pur si simplu. Daca am impus mintii sau spiritului moartea, recte dezbinarea, nevoia, saracia, durerea, ignorarea vietii, razboiul si am avut atata succes, oare nu putem sa-i impunem bogatia abundentei naturale, dragostea respectului si responsabilitatea gandului, integritatea suveranitatii individuale, asentimentul ca lege si bunul simt ca norma???

Desigur ca putem, cei care au facut-o sunt integrii, indivizi suverani, Eu, insa cum apar public cum sunt atacati, demonizati, marginalizati si crucificati in aplauzele multimii de nimeni, in bajocura ei, in latraturile demonizante ale dobermanilor din massmedia privata; (am crezut ca „privata” este doar closetul din fundul curtii, nu stiam ca a evoluat tehnologic producand conflicte).

Ca sa cuceresti o lume ai nevoie de o armata  insa, e o cucerire efemera, imperiile produc dezbinare si dispar precum apar in lumea aparentelor puterii. Cand esti dezbinat launtric esti in teritoriul mortii si certitudinea ei distruge orice organizare impusa sau asa zisa societate. 

Adevarata cucerire este cucerirea de sine. Sa revii stapanul propriului sine nu ai nevoie de armate sau scalvi, slujitori sau mentori, cariere sau averi. Este obligatoriu sa cunoasti calea fara de cale, calea cu inima in ea, calea denumita acum, atemporalitate. Este o cale eminamente launtrica, fara opozitii, intoarcere la sine. E asemenea unei prabusiri in sine, care implica indrazneala, curaj. Nu realizam puterea dotarilor naturale precum zambetul, rasul, atentia si vointa . Numai daca le folosim constient putem sa ne uimim de puterea acestora. Recucerirea suveranitatii fiintei proprii sau sinele integritatii implica a nu face , a nu dori, adica boicotul rutinei mortii si tradarii sau fugii de sine. Asta sperie pe cei mai multi obisnuiti cu „trebuie sa fac ceva” sau rutina din campul mortii. Acest trebuie se rezuma astfel: trebuie sa fug de mine insumi in munca, placeri sau distragerea atentiei de la sinele meu natural. Aceasta fuga de sine este o inductie hipnotica si conserva rutina mortii. aparent ne luptam cu moartea, fugim de ea dar aceasta aparenta este falsa. In fapt ne luptam cu ordinea ,cu pacea launtrica, cu armonia si integritatea , obisnuintele noastre sunt scuturi impotriva vietii.

Inteleptul spune ca daca nu intelegi mai intai problema nu poti gasi solutia. Noi evitam sa intelegem propriile probleme si raman nerezolvate; ni se ofera surogate medicamentoase sau psihologice dar nu surogatele astea au generat problema si nici nu o pot solutiona, arta lor este sa te conditioneze de prezenta lor remunerata. Paleativele astea sunt demascate astazi: creezi problema ca sa o rezolvi pe bani grei; ex plandemia covid.

Nu asteptati sa relev vreo metoda, este unica si specifica fiecaruia intensitatea prezentei sale constiente si responsabile, fiecare o cunoaste, nimeni altcineva. Daca se afirma cineva a o cunoaste , veti fi dezamagiti si e bine , amagirea este rea.

Desigur ca apar foarte multe carti si metode despre , dar va intreb ce carti si metode folositi sa va treziti dimineata din moartea perceptiei sau lumii daca nu sunteti obligati sa o faceti pt a respecta vreo programare?

Nu de resetari mari sau mici avem nevoie pt a ne recucerii sinele abandonat in hatisurile imperiilor minciunii. De trezire, de renastere, a doua sau a miliarda oara. Singura salvare este practica integritatii individuale specifice, unice, si asta nu poate altcivena sa faca; fara inocenta recunoscuta , nu o puteti face.Toata cunoasterea si teoriile abandonati, boicotati rutina lor.  Cunoasterea noastra e praf in ochi, efectul fragmentarii si faramitarii prin descriere a ceea ce nu poate fi descris, eu-l . Cine se bazeaza pe cunoasterea lui este doar un firicel de praf. Intregul univers va fi intors pe dos sau mai bine zis pe fata caci pe dos este cunoasterea noastra si ii vom vedea adevarata fata.

Nu faceti decat ceea ce e strict necesar, cand e strict necesar, acum. Cand e necesar , inainte de a face , ezitati un moment. Suntem in necunoscut si pe cont propriu fiecare, tot ce cunoastem nu functioneaza in necunoscut sau sinele nostru natural.

Calea cu o inima in ea nu este exclusivista, posibila doar unor  maruti zei ai vremilor trecute si barbare (cruzimii exclusivismului gandit de ei), este o cale pe care orice fiinta umana o cunoaste ca stiinta a existentei sale corporalizate, propriului corp. Visul care a nascut corpul este in corp, atent sa se manifeste cand ii este acordata libertatea de constient sau fiu. Puterea incomensurabila a visului o veti recunoaste , visul este realitate.  De mici am fost invatati sa ne reprimam visarea doar pt ca nu se inscria in normele programarilor oficiale. Visul doar dragoste si joc emana, cosmarul este impus prin programare si pedeapsa sau teama. Fluxul neuro informational nenatural- preconceput si instrumentat lingvistic- suprapus celui, natural instantaneu si atemporal,- reuseste sa-l sugrume numai cu acceptul constientului (in mare majoritate astazi, captiv aparentelor spectaculoasei nebunii ale razboaielor de tot felul pe toate planurile, psihomentale in principal).

Daca intelegem textul problemei , descoperim singuri solutia,-nimeni nu o face in locul său , darminte  in locul altuia!

Mi-am permis a sugera o alta modalitate de a face  prin a nu reactiona = obisnuinta noastra de a face. Obisnuintele nu au alta sarcina decat a ma distuge; a face intentionat ce fac, imi de realitate.

Imi voi permite sa sugerez mijlocul boicotarii rutinei mintii hipnotice/repetitive- Inocenta si zambetul , hazul fata de rutina observata si neonorata faptic, secretia hidoasa a unei imaginatii/ inchipuiri descriptive,  bolnave de teama, principalul sabotor „launtric” adus dinafara.

Este vremea si a micii uniuni a fiecaruia cu propriul sine si  vremea marii renasteri, maretei uniuni in fratietatea fiintei umane, eliberarii de sub jugul oficial al unei aparente puteri. Marea transformare este renasterea civilizatiei omului dumnezeu, creatorul propriilor circumstante existentiale , a suveranitatii fiintelor si comunitatilor de fiinte, suveranitatea integritatii sinelui de sine statator in parte si intreg, inteligenta care nu se supune nimanui, nu se inclina in fata vreunei zeitati aparente.

A aparut si un proiect de tara ca alternativa a marii resetari sau reprogramari in masă prin amagire, decimarea ei si teamă,  proiect denumit chiar asa, marea renastere, iesirea din matrix care poate colecta fluxurile vointei intr-un proiect comun al suveranitatii fiintei. Este visul unei fiinte care si-a recucerit integritatea launtrica. Nu cred ca e o intamplare ca a aparut in romania si nu altundeva, cred ca este indrazneala de a-ti lua soarta in propriile maini ca si comunitate  nexclusivista pe criterii de apartenenta. 

Omul nu apartine ci detine totul.  Nu poseda ci este, Totul vine din interior si se reflecta in afara creind universul.  Creatorul sau Omul unit in Dumnezeu, Eu, constiinta/stiinta  fiintei sale, creeaza inoind creatia fara obligatia de a creea ,este natura vointei , cea mai imprevizibila forta a fiintei sale. Actiunea integritatii vointei nu poate fi profetita sau premeditata, este garantul libertatii esenta a vietii si evolutiei formelor sale de expresie si ordine organizata. Va simtiti marunti si inutili, neputinciosi si nedemni? Este vointa voastra? Cautati vointa abandonata pt dogmele sclaviei neputintei si nevointei, nedemnitatii si abia de apoi sa va dati cu parerea despre cum si ce va simtiti si sunteti. 

Credinta este otravă cand din credulitate si obedienta provine, dar poate fi si indrazneala de a crea ca de apoi sa vezi ce. Acum vedem cosmarul creat ca lume si societate, o monstruozitate autoimpusa, autointretinuta si devoratoare de fiinte. A ne recunoaste creatia sau cosmarul pe care.l raim e demnitatea integritatii. Acest cosmar pare ca este viata dar numai aparenta este , sau o viata fara sens. Fara recunoastere nu este renastere, fara demnitate nu este recunoastere. Lumea creata este puternica si letala; suntem cei care si-au propus acesta incercare a transcendentei oricarei creatii pt a crea o alta, renasterea este creatie nebanuita inca care vine si se obiectiveaza in perceptie, o noua viziune la propriu, dar nu pentru fiecare, nu se impune cu de-a sila, fiecare are lumea lui asemenea lui. Cruzimea reflectarii lui de lumea sa este benefica, sinceritatea insasi.

Viata transcede propria creatie pt a evolua prin renastere, indraznim?, sau alegem obisnuita uitare de sine? E intrebarea la care nu exista un raspuns dinainte, este raspunsul fiecarei clipe de acum a fiecaruia. Alegerea este libertate sau uitare de sine.

Nu e o profetie este o perceptie acum , sincrona  cu amintirea cea mai draga a renasterii acestei suveratinitati individuale, renasterea domnului sau legii vietii , iubirea prin domnul iubirii sau prin fiecare fiu al Omului, visul cel dintai care a umplut cerul de stele si planeta de fiinte. Curaj sa indrazniti, nu doare. Amintirea cea mai pretioasa si draga mie sunt chiar eu, lumea mea , aspiratia  mea de frumusete in atemporalitatea vietii. Time aut.

faptele au prioritate nu vorbele; calea cu o inima in ea e calea unui univers ou, un univers cu o singura stea, calea creatiei si transcendentei sale; calea visarii, calea vietii acum; vad aceste fapte oriunde privesc. Bucuria este cand le vedem/simtim impreuna. Cristos nu a inviat caci niciodata nu a fost mort in acum/atemporalitate. S-a nascut si renaste  in noi, sau in  acum ca si constiinta de sine statatoare, integritate individuala, constiinta vietii. Viata are prioritate la propriu in fata oricarei minciuni, e adevarul, lumina si calea cu o inima in ea , calea fara timp, fara opozitii, suntem fiecare fara timp-unici. Doar un „Atom” din campul constiintei noastre e soarele imensitatii si creatiei universului-” acel punct de nemiscare mai marunt ca spuma marii e stapanul fara margini peste marginile zarii.” Totul se naste si vine din interior. Doar poetul e artistul dansului gandirii superioare a carei ratiune este sa creeze circumstanta unei perceptii inteligente, sau a unei „intuitii”, fara imagine/premeditare in ea, care naste noile creatii intentionate constient si responsabil. Suntem intuitionisti si femeile depasesc barbatii deductionisti si lenti la acest capitol.