Skip to content
Editura Corb Alb - Învățăturile toltece
„Singurul adevărat a învăța care există, este a învăța despre sine, pentru că omul este microcosmosul macrocosmosului. Adevăratul cercetător a știut mereu că este o nebunie să presupunem că putem înțelege viața și, prin urmare, lumea din jurul nostru, dacă nu recunoaștem că și noi suntem parte a acestui mister inefabil pe care îl privim ca fiind viața, mister pe care vrem să îl pătrundem și să îl înțelegem.” (Învățăturile toltece, volumul VI)
– Mulți oameni asociază termenul „toltec” numai cu civilizația mezoamericană, pe când alții, datorită interpretării greșite a celor scrise în unele cărți, îl asociază și cu practicile vrăjitorești ori șamanice. Însă, termenul „toltec” înseamnă un bărbat sau o femeie a cunoașterii, iar conținutul cărților lui Théun, dacă e să fie asociat cu ceva, atunci, mai mult decât cu orice altceva, poate fi asociat cu spiritul Frăției Albe –

  • Home
  • Cărți
  • Cărți în format electronic
  • Diverse
  • Contact
Cosul meu

Categorie: Fără categorie

Salut lume!

Posted on 5 ianuarie 2021 | by admin-edit | 1 comentariu la Salut lume!

Bun venit pe WordPress. Acesta este primul tău articol. Editează-l sau șterge-l, apoi începe scrisul!

Articole recente

  • Salut lume!

Comentarii recente

  • Un comentator WordPress la Salut lume!

Arhive

  • ianuarie 2021

Categorii

  • Fără categorie

Meta

  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.org

Atenție! „Ca părinte al literelor, tu le atribui cu părtinire, o eficacitate contrară aceleia ce o au, căci această cunoaștere va aduce uitarea în suflete, făcându-le să neglijeze memoria. Bizuindu-se pe scriere, ei își vor aminti din afara lor, prin semne străine, nu dinăuntru, prin lucrarea minții lor; tu ai descoperit mijlocul nu pentru ținerea de minte, ci pentru învățarea pederost. Ceea ce tu vei procura discipolilor tăi este o închipuire că posedă o știință, nu știința însăși. Când vor fi citit mult fără învățătură sistematică, ei vor crede că vor pricepe multe lucruri deși nu vor fi în general decât niște ignoranți nesuferiți pentru că ei se vor crede fără să fie.” (regele Thamos către zeul Thoth)

  • ANPC
  • Termeni si conditii
  • Confidentialitate si Politica cookies
  • Transport, retur si intrebari